Cum se face un necrolog (cuvant de mangaiere, predica la morti)
sau cel putin cum l-am gasit publicat pe un site religios, de catre preot Stoica Daniel, de la Biserica din Capu' Dealului, sau BISERICA CU CAL, mun. Dragasani, jud. Valcea:Îndurerată familie, întristată adunare, fraţi creştini
- pe clopote în vechime scria "pe cei vii chem, pe morţi plâng, fulgerele frâng"
- Azi, clopotele bisericii noastre plâng, pt că duc la groapă un om care până mai ieri era în mijlocul nostru, un om care ne era drag, şi pe care toţi îl apreciam.
- a fost un om bun, muncitor
- a avut ....x... copii, fete, băieţi, pe care i-a crescut cu greu, multe neajunsuri, supărări pt a-i face oameni mari, şi a ajunge fiecare la casa sa
- soţia i-a murit înainte, lăsându-l singur în această lume, pt că nu mai avea cui să îşi spună necazurile, suferinţele, fiecare familie pt sine, iar el s-a retras încet, încet în singurătatea sa.
- a fost un om gospodar: oi, capre, vaci, cai, porci, păsări, etc, încât curtea era neîncăpătoare
- a fost un om credincios, deşi a murit nfl. De fiecare dată ne primea când veneam cu Crăciunul, Boboteaza, venea să se spovedească regulat.
- Până acum, el singur a lucrat pentru mântuirea sa, însă de acum nu mai poate face nimic
- Doar rudele, prietenii, cei prezenţi mai putem face ceva pt uşurarea suferinţelor lui.
- ce putem noi face: să aprindem lumânări pt el de câte ori avem ocazia, să împărţim pentru el, alimente, haine, obiecte, mai ales dacă avem de la el anumite lucruri primite în dar de când trăia, să îl trecem la pomelnicele noastre, dacă ne-a ajutat vreodată în viaţă, şi să ne rugăm pentru el, pentru că "mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului", şi "unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo voi fi şi Eu".
- Să rugăm pe D-l nostru Iis Hs, să îl aşeze în corturile drepţilor, în rândurile sfinţilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, iar dacă a greşit cu ceva în această viaţă să rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl ierte, şi să îl odihnească în pace, acum şi pururea şi în vecii, vecilor, Amin. Dumnezeu să-l ierte!