Cine este Fecioara Maria

FECIOARA MARIA(MAICA DOMNULUI)

Sfintele Scripturi ale Noului Testament si Vechiului Testament, nu dau prea multe amanunte despre viata Fecioarei Maria. Ea este fiica unica a lui Ioachim si a Anei, care o adusesera la templu pentru a sluji serviciului religios ca multumire ca au nascut fiica la batranete, cand nimeni nu credea ca vor mai avea copii, fiind considerati sterpi, sau parasiti, batuti de Dumnezeu. De fel din Nazaret, in Galileea (Lc. 1, 26-27), ea este logodita cu Iosif, nume mentionat in genealogia redata de Evanghelia dupa Matei (1, 16), cu scopul de a arata ca Iisus apartine dupa nasterea Sa fizica poporului iudeu, inscriindu-Se in linia descendenta davidica. Din cauza acestei logodne, Iisus a fost considerat fiul lui Iosif si al Mariei (Lc. 3, 23; 4, 24; In 6, 24), desi Iosif are o paternitate legala asupra Lui, nu una fizica (Mt. 1, 20-25). Aici primeste vestea cea buna de la ingerul Gavril (Lc. 1, 26-38), fiind salutata apoi de Elisabeta, mama lui Ioan Botezatorul (Lc. 1, 42-45). Dupa nasterea Fiului sau, cel Unul-Nascut, in Betleem (Lc. 2, 4-16), ea este alaturi de Iisus in toate marile momente ale vietii si activitatii Lui: taierea-imprejur, prezentarea la tmplu, fuga in Egipt, predica in templu, minunea din Cana (In 2, 1), in timpul Patimilor, dupa care Fecioara este incredintata apostolului Ioan (In 19, 25). Dupa inaltarea la cer a lui Iisus (Fapte 1, 14), Fecioara impreuna cu fratii lui Iisus si femeile care au urmat pe Hristos fac parte din cercul apostolic.

Pina in secolui al IV-lea, lipseste o literatura proprie despre Fecioara Maria, cu toate ca scrierile apocrife se refera deseori la scene din viata ei. De pilda, cartea Petrecerii Prea Sfintei Fecioare, atribuita episcopului Meliton de Sardes, mentioneaza ca apostolii, care au inconjurat pe Fecioara in ultimele clipe ale ei, au dus trupul sau spre ingropare in valea lui Iosaphat, dar aici, in fata mormintului, a fost inaltata la cer.

In Biserica apuseana, incepind cu episcopul Epifanie de Salamina, cultul Maicii Domnului ia o mare amploare. Printre altele, sarbatoarea Adormirii este deja amintita de Grigorie de Tours († 594) in <>. Sub papa Grigorie (590-604) sarbatoarea era comemorata la Roma la 15 august (in vechile martirologii la 18 ianuarie). Papa Sergiu (687-701) prescrie anumite rugaciuni pentru sarbatorile mariale (Nasterea, Bunavestirea, Curatirea la Templu si Adormirea). O serie de parinti si scriitori din Rasarit au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii si in special omilii si imne, ca de pilda: Ioan Damaschin, Gherman de Constantinopol, Modest de Ierusalim, Andrei de Creta, Teodor Studitul. Literatura cultica este plina de rugaciuni si doxologii referitoare la persoana si rolul Maicii Domnului in iconomia intruparii Fiului lui Dumnezeu.

Invatatura ortodoxa despre Fecioara Maria poate fi rezumata in citeva nume sau titluri principale:

- <>. Termentul aiparthenia – pururea – fecioria – apare pentru intiia oara la sfintul Ignatie (Epistola catre Efeseni XIX, 1), care considera nasterea virginala a Mintuitorului ca unul din marile mistere ale mantuirii, de unde va fi reluat de intreaga traditie patristica pentru a desemna zamislirea fara prihana a lui Hristos din sinul Fecioarei, fara interventia omului. Cuvintul insusi, prin puterea Duhului Sfint, este Cel care Isi asuma trup omenesc adevarat din trupul Fecioarei: <> (Pilde 9, 1). In viziunea rugului care nu se mistuia (Ies. 3, 2-3), comentatorii disting para de foc, simbolul maternitatii si ramurile, simbolul fecioarei. In cartile liturgice, ea este numita <>, <>, <>. Ea <>, <>, astfel incit mai inainte de nastere a fost fecioara si in nastere fecioara si dupa nastere iarasi a ramas fecioara (parthenos).

Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului. Numele propriu-zis al Fecioarei Maria, inscris pe icoane cu initialele MR-THU, este -Mater Domini – Maica Domnului (Lc. 1, 43).

Titlul
– a fost adoptat de catre al III-lea Sinod ecumenic (Efes, 431), impotriva ereziei lui Nestorie, ca o dezvoltare a invataturii ortodoxe despre unirea celor doua firi in Iisus Hristos, dar Biserica nu le-a introdus in crez.

Fecioara <>, de aceea ea e Nascatoare de Dumnezeu: <>. Ea nu este maica dumnezeirii, ci a unui Fiu care este Dumnezeu, <>. Prin ea, Cel navazut Se face vazut. Fiul insusi Si-a luat din Maria firea Sa omeneasca, trup si suflet, prin procesul maternitatii si zamislirii fara de pacat, de la Duhul Sfint: <>.

Nestorie, care separa in Fiul lui Dumnezeu intrupat doua persoane, cea dumnezeiasca si cea omeneasca, sustinea ca Iisus este un simplu om in care Fiul a venit si a locuit si cu care formeaza o unitate foarte strinsa. Impotriva acestei erezii, Sinodul de la Efes va proclama ca Fecioara nu a nascut un om, sau un om unic, ci pe Fiul lui Dumnezeu insusi, care Si-a luat din ea firea omeneasca desavirsita. Astfel, a fost recunoscuta maternitatea ei dumnezeiasca, impreuna cu fecioria ei.

- <> (Lc. 1, 28), <> (Panagia), Imparateasa. Vechiul Testament vorbeste deja de preaslavirea Maicii Domnului (Ps. 44). Ea este identificata cu scara dintre cer si pamint, din visul lui Iacov (Fac. 28, 12), prin care Dumnezeu a luat firea noastra umana, pe care ingerii lui Dumnezeu se suie si se pogoara. In traditia patristica, Maria este comparata cu Eva, fiind chipul unei noi umanitati. Dupa cum Eva a luat parte la caderea si moartea lui Adam, tot asa Maria a participat la <> chipului celui intinat la chipul cel dintii. Pe de o parte, ea a cistigat aceasta stare prin umilinta sa (Lc. 1, 27-48), pe de alta parte, ea a fost sfintita prin salasluirea Cuvintului, devenind izvor de curatire si nestricaciune. Sfintul Ioan Damaschin, in <>, o numeste <>. Sfinta mai presus decit toti sfintii, <>, ea este acoperitoarea, aparatoarea, mijlocitoarea si ajutatoarea credinciosilor. Mare solitoare a crestinilor, ea inalta rugaciunile acestora la tronul lui Dumnezeu si Fiul sau: <>. In acest rol ea este invocata la liturghie, cantata in imnologie si reprezentata in iconografie.

Biserica Ortodoxa n-a acceptat cele doua dogme mariologice promulgate de magisteriul romano-catolic pe temeiul pietatii mariale din Biserica apuseana: zamislirea imacultata a Fecioarei (1854) si inaltarea cu trupul (1950). Cele doua dogme strica raportul dintre om si Intruparea lui Dumnezeu, dar si dintre Iisus Hristos si iconomia mintuirii. Dupa har <>, Fecioara Maria este dupa nastere fiica lui Adam si numai astfel ea reprezinta umanitatea care asteapta mintuirea: <> (Lc. 1, 38). De aceea si indumnezeirea ei este rodul Intruparii Cuvintului, care e unica sursa a nestricaciunii. Inaltarea cu trupul poate avea sensul de glorificare a firii omenesti, dar ea nu anuleaza rolul de unic mijlocitor si rascumparator al lui Iisus Hristos caci Hristos este cel care ii inalta trupul la cer. Desigur, chipul Fecioarei neprihanite si pururea mijlocitoare pentru Biserica este adinc imprimat in pietatea ortodoxa.

Prima mare sărbătoare religioasă din anul bisericesc, care începe la 1(14) septembrie, este Naşterea Maicii Domnului, numită în popor şi Sfânta Maria Mică – 8 (21) septembrie, pentru a fi deosebită de Adormirea Maicii Domnului, de la 15(28) august, sau Sfânta Maria Mare.

Cele patru Sfinte Evanghelii nu dau prea multe amănunte despre viaţa Sfintei Fecioare Maria, şi mai ales despre naşterea şi copilăria ei, aceasta explicându-se prin faptul că figura centrală a Noului Testament este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Despre părinţii săi, dumnezeieştii Ioachim şi Ana, ştim ca erau originari din Nazaretul Galileii - cum scrie Evanghelia apocrifa a lui Iacob. Ei ajunseseră la adânci bătrâneţi fără să aibă copii, dar nu-şi pierduseră speranţa, rugându-se încontinuu lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaş. În încrederea lor au mers până la retragerea în locuri singuratice, separat, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat şi şi-au sfâşiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns, prin înger, că ce-rerea lor va fi primită. Aşa s-a născut Maria, viitoarea Sfânta Fecioara Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales, ce va purta în pântece şi va naşte pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia : “Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is. 7, 14).

Sfinţii Ioachim şi Ana o consacră serviciului religios la Templu, Biserica rânduindu-i o altă sărbătoare, la 21 Noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - în amintirea făgăduinţei părinţilor săi trupeşti de a închina pruncul lor lui Dumnezeu, spre a vieţui întru bunătate, cinste şi neprihănire.

Cea de a treia sărbătoare anuală dedicată Sfintei Fecioare Maria este Buna-vestire (25 martie). Cu ocazia vizitei pe care a făcut-o Elisabetei, rudenia sa, viitoarea mamă a Sfântului Ioan Botezătorul, aceasta a numit-o “binecuvântată între femei” şi “Maica Domnului meu”. Iată cuvintele Sfântului Evanghelist Luca, unul din Apostolii Domnului : “Şi a intrat Maria în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta urarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi, cu glas puternic, a strigat: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu ?” (Lc. 1, 40-43).

După naşterea minunată a Fiului lui Dumnezeu în Bethleemul Iudeii (Lc. 2, 4-16), Sfânta Fecioara Maria va fi deseori alături de Iisus în multe din momentele vieţii sale pământeşti: la tăierea-împrejur, la 8 zile, când i s-a pus numele; la prezentarea la templu; în timpul fugii în Egipt de frica lui Irod, care voia să-l ucidă pe Prunc; în timpul predicii lui Iisus în templu, când avea numai 12 ani; la nunta din Cana, dar mai ales în timpul Patimilor, moment când Sfânta Fecioara este încredinţată de Iisus Apostolului Ioan (In. 19, 25). În sfârşit, după înălţarea la cer a Domnului (FA, 1, 14) Sfânta Fecioara Maria şi femeile care au urmat pe Iisus fac parte din grupul apostolic.

Între sfinţi, Sfânta Fecioara Maria ocupă locul cel mai de cinste, fiind mai presus de toate puterile îngereşti şi atingând cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii omeneşti. Cinstirea pe care Biserica o dă Sfintei Fecioare Maria se numeşte supravenerare sau supracinstire (hiperdoulia), spre deosebire de cinstirea acordată sfinţilor, care se numeşte venerare (doulia). Sfânta Biserică o numeşte “Împărăteasa” şi “Doamna”, mărturisind că este “mai cinstita decât heruvimii şi mai mărita, fără de asemănare, decât serafimi”, deoarece s-a învrednicit să fie aleasă de Dumnezeu ca Maică a Fiului Său.

Temeiurile preacinstirii Maicii Domnului sunt următoarele: După ce protopărinţii noştri, Adam şi Eva, au păcătuit, Dumnezeu i-a anunţat că mântuirea va veni prin femeie: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei: aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Fac. 3, 15). Precum păcatul a venit prin Eva, mântuirea avea să răsară din Fecioara Maria - Eva cea nouă.

Dumnezeu Însuşi a preţuit-o pentru viaţa sa neprihănita, alegând-o ca Maică a Fiului Său dintre toate femeile din lume.

Îngerul Gavriil, trimisul Domnului, i s-a închinat şi a salutat-o cu cuvintele “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a înspăimântat de cugetul lui şi cugeta întru sine ce fel de închinăciune poate să fie aceasta” (Lc. 1, 28-29).

Oamenii din mulţimile care urmau şi ascultau pe Iisus şi vedeau minunile Sale, o fericeau pe cea care L-a purtat în pântece. Iar când vorbea Iisus, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a grăit: “Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericit sânul pe care L-ai supt”. Iar El a răspuns : “Da, aşa este, dar mai fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el” (Lc. 11, 27-28).

Însuşi numele Sfintei Fecioare - Maria înseamnă Doamnă, Stăpâna, cea Aleasă. Si, într-adevăr, a fost o persoană aleasă sau distinsă. La aceasta se referă psalmistul când o numeşte “Aleasa Domnului” şi “Regina care stă de-a dreapta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Ps. 45, 10-18).

Naşterea mai presus de fire a Domnului a păstrat neatinse peceţile fecioriei, Maica Domnului rămânând fecioară în timpul şi după naştere. Aceasta a vestit-o Domnul prin vedenia proorocului Iezechiel: “Apoi a dus bărbatul acela înapoi la poarta templului, spre răsărit, şi aceasta era închisa. Şi-mi zise mie: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeu al lui Israel a intrat prin ea. De aceea va fi închisă. Ci numai singur Împăratul să vină prin ea, ca să mănânce pâine înaintea Domnului, să intre prin pridvorul porţii şi să iasă tot pe acolo” (Iez. 44, 1-3). Sfinţii Părinţi afirmă că acest text mesianic profeţeşte fecioria Maicii Domnului şi după naştere. Domnul Hristos se va naşte fără a strica peceţile fecioriei, precum razele soarelui străbat sticla, peştii apa, păsările aerul fără a lăsa urme.

Recunoscându-i Sfintei Fecioare Maria marele rol în iconomia mântuirii, Biserica noastră o preamăreşte din cele mai vechi timpuri, închinân-du-i imnuri, adresându-i rugăciuni sau numind-o “Împărăteasa Maică”, “Pururea Fericită”, “Prea Nevinovată”, “Biserică sfinţită”, “Uşă cerească”, “Rai cuvântător”, “Lauda fecioriei” etc. Nu există nici un serviciu divin în care numele Sfintei Fecioare Maria să nu fie pomenit ori să nu i se adreseze ectenii sau rugăciuni.

Revenind la praznicul naşterii Maicii Domnului, putem spune ca el ne apare ca marea bucurie pregătită de Dumnezeu dinaintea celei supreme, a Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfânta Fecioara Maria este aurora care vesteşte zorile, este luceafărul în care stă ascuns viitorul, lumea nouă a lui Hristos care avea să vină.

Troparul Naşterii Sfintei Fecioare Maria este nespus de sugestiv: “Naşterea ta, de Dumnezeu născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, şi dezlegând blestemul a dat binecuvântare, şi stricând moartea ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.

Cine este Iisus Hristos

Iisus, cunoscut şi ca Iisus din Nazaret sau Iisus Nazarineanul, ( cca. 4 î.Hr. - † 31 d.Hr., Ierusalim) este figura centrală a creştinismului, unde este cunoscut ca Iisus Hristos, Isus Cristos, respectiv Christos. În limba română majoritatea publicului preferă forma Iisus Hristos, aceasta fiind forma utilizată în prezent de Biserica Ortodoxă Română. Sub numele de Isa, este recunoscut şi ca unul din principalii profeţi ai Islamului.

Conform invataturii mostenita prin tradiţie, care este acceptată în general ca adevăr istoric, Iisus s-a născut pe la 4 î.Hr. în Bethleem Efrata, şi a fost răstignit pe la 31 d.Hr.. Credinţa şi tradiţia creştină spun că Iisus a înviat şi s-a înălţat la ceruri, revenind alături de Dumnezeu-tatăl. După ce s-a înălţat în cer, discipolii i-au răspândit învăţăturile, ceea ce a dus la formarea celei de-a doua mari religii monoteiste universale - creştinismul. Principalele surse ce descriu viaţa lui Iisus sunt evangheliile canonice ale Noului Testament, despre care se presupune că au fost scrise de doi dintre discipolii săi direcţi, numiţi şi apostoli, şi de doi discipoli indirecţi.

Conform credinţei şi tradiţiei religioase creştine, Iisus Hristos este Mesia (Unsul lui Dumnezeu) prevestit de profeţii evrei ai Vechiului Testament. Soteriologia creştină învaţă că răstignirea şi moartea lui Iisus, ca ofrandă rituală, urmată de Înviere şi de Înălţarea la cer, au răscumpărat păcatele lumii, făcând posibilă Mântuirea. Mama lui Iisus este Maria, cunoscuta ulterior ca Fecioara Maria, iar tatăl Său este Dumnezeu Tatăl.

Pentru aproape toate denominaţiunile creştine (cu excepţia unitarienilor, martorilor lui Iehova şi mormonilor), Iisus Hristos este una din cele trei persoane sau ipostaze ale Sfintei Treimi, celelalte două fiind Dumnezeu Tatăl şi Sfântul Duh. Cele trei ipostaze au aceeaşi substanţă, cea a Dumnezeului unic.

Activitatea lui Mesia sau a Mantuitorului Hristos a fost precedata cu putin de cea a lui Ioan Botezatorul, care ducea viata de ascet si boteza in Iordan, in asteptarea Celui <> decit el (Luca 3, 16), adica a Mantuitorului, pe Care L-a primit si L-a botezat.

Pentru predica lui necrutatoare, Ioan Botezatorul a fost arestat si inchis de regele Irod Antipa (4 i.d.Hr. - 39 d.Hr.), fiul lui Irod cel Mare (39 i.d.Hr. - † 4 i.d.Hr.) la palatul Macherus si decapitat (Matei 14, 3-12; Marcu 6, 16-29; Luca 3, 19). Ucenicii lui Ioan s-au mentinut citeva zeci de ani. Dintre ei, au fost la inceput Apostolii Andrei si Ioan, care au urmat apoi Mantuitorului Hristos (Ioan 1, 37 si 40).

Mesia sau Mantuitorul Hristos este o personalitate unica, fara egal in istoria omenirii. Asupra vietii Lui s-au scris si se scriu numeroase lucrari si studii, autorii lor interpretind viata si opera Sa in functie de ideile lor istorice, filozofice, sociale, politice si economice. De aceea el este prezentat rind pe rind ca un ginditor, un filosof, um moralist, un idealist visator, un reformator, un vizionar.

Pentru crestini insa, Iisus Hristos este o persoana divino-umana, este Fiul lui Dumnezeu, Care s-a intrupat din Fecioara Maria si a vietuit ca persoana istorica in timpul imparatilor romani August (31 i.d.Hr. - 14 d.Hr.) si Tiberiu (14-37). Istoria nu prezinta viata Sa dumnezeiasca, aceasta facindu-se la alte discipline teologice, ci se ocupa numai de viata Sa omeneasca.

Iisus Hristos s-a nascut in zilele lui Irod, regele Iudeii, si ale procuratorului roman Quirinius, guvernator al Siriei, (Luca 2, 2), in timpul imparatului Augustus, cu citiva ani inaintea erei crestine, al carui inceput a fost stabilit de Dionisie cel Mic († 540) - originar din provincia romana Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea in 753 a.U.c.

In genere, istoricii accepta ca Iisus Hristos s-a nascut cu 4 sau 5 ani mai inainte de 753 a.U.c., si nu cum gresit a stabilit Dionisie cel Mic.

Mai tirziu, traditia crestina a fixat si ziua nasterii Mantuitorului Hristos la 25 decembrie in fiecare an.

Evenimentele mai insemnate din viata Mantuitorului

Din Sfintele Evanghelii, cunoastem ca Iisus Hristos s-a nascut in Iudeea, la Bethleem, cu prilejul unui recensamint facut sub impartul Augustus, in timpul procuratorului Quirinius, cum am mai spus (Luca 2, 2). Din cauza poruncii regelui Irod de a ucide pruncii din Iudea <> (Matei 2, 16), Fecioara Maria si batrinul Iosif au plecat cu pruncul Iisus in Egipt, de unde s-au intors dupa moartea lui Irod si s-au stabilit la Nazaret, in Galileea (Matei 2, 13-23), in timpul regelui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare. La virsta de 12 ani, mergind la templul din Ierusalim, cu prilejul sarbatorii Pastelui, s-a ratacit de parintii sai si a fost gasit dupa trei zile in templul din Ierusalim, in mijlocul invatatorilor. De la Ierusalim, s-a intors cu parintii Sai la Nazaret, unde a trait pina la virsta de 30 de ani (Luca 2, 42-51).

Ipotezele unor cercetatori rationalisti, dupa care Iisus ar fi invatat inaltele idei pe care le-a predicat, la preotii din Egipt, sau in alte tari (India), sint simple inchipuiri, si nu au nici un temei istoric.

Iisus Hristos si-a inceput misiunea Sa la virsta de 30 de ani, pe malurile Iordanului, nu departe de comunitatile esenienilor, printre ucenicii lui Ioan Botezatorul. Primii Sai discipoli au fost discipolii lui Ioan Botezatorul, ca Ioan si Andrei (Ioan 1, 37 si 40).

Cind Iisus afla de arestarea si moartea Sfintului Ioan Botezatorul de catre Irod Antipa, se retrage in Galileea, unde incepe sa invete in orasele din jurul lacului Ghenizaret, numit si Marea Galileei sau Marea Tiberiadei si in tinutul Decapolis, adica tinutul celor zece cetati, unde pe linga iudei, se aflau si greci. El si-a ales doisprezece Apostoli si invata in zilele Sabatului in sinagogile iudeilor. Iisus se adreseaza de preferinta oamenilor simpli, celor umili si bolnavi: orbi, paralitici, leprosi, indraciti, precum si vamesilor, carturarilor si farseilor in sinagogi, pe drumuri, in satele si orasele din Galileea, Iudeea si Samaria.

Durata activitatii publice a Mantuitorului nu este sigur cunoscuta din cauza deosebirii dintre Evanghelistii sinoptici Matei, Marcu si Luca, care vorbesc de un singur Paste, si Evanghelistul Ioan care vorbeste de trei Paste la care a participat El, ceea ce arata ca activitatea Sa a durat peste trei ani.

Dupa datele cele mai probabile, rezulta ca Iisus Hristos a trait mai mult de 33 de ani, cit se crede in mod obisnuit, anume 35-36 de ani, socotind data nasterii Lui in 749-748 a.U.c., iar data mortii in anul 783 a.U.c. sau si ceva mai mult, daca se va fi nascut inainte de 748 a.U.c.

Din activitatea mesianica a lui Iisus Hristos, Evanghelistii au retinut: botezul Lui de catre Ioan in apele Iordanului (Matei 3, 13, 17, Marcu 1, 9-11), chemarea Apostolilor (Matei 10), propovaduirea Sa insotita de minuni in Galileea, Iudeea si Ierusalim, intrarea Sa triumfala in Ierusalim, prinderea, judecarea, condamnarea, rastignirea pe cruce, moartea, invierea si inaltarea Lui. In vreo trei ani de misiune publica, Iisus Hristos a desfasurat o activitate extraordinara ca invatator, profet si facator de minuni, care, pe de o parte a facut o impresie puternica asupra poporului, iar pe de alta a stirnit ura conducatorilor religiosi ai iudeilor.

In cele din urma, Iisus Hristos a fost arestat din ordinul procuratorului roman Pontiu Pilat (26-36 d.Hr.), la instigatiile conducatorilor iudei si judecat de marele arhiereu Caiafa si de Sinedriul iudeilor. Vina care s-a adus lui Iisus Hristos de conducatorii iudei este religioasa si politica. El este acuzat de blasfemie, pentru ca S-a declarat pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Iata cuvintele lor: <> (Ioan 10,33). Intr-adevar, Mantuitorul a declarat: <> (Ioan 8, 42) si <> (Ioan 10, 33). Totodata a fost acuzat ca s-a facut pe Sine <> (Ioan 18, 33-37; 19-22), ceea ce in ochii conducatorilor iudei constituia o mare teama politica.

Conducatorii iudeilor se temeau foarte mult de romani, sa nu le nimiceasca tara si neamul si afirmau: <> (Ioan 11, 48). De aceea, dupa opinia marelui arhiereu Caiafa, <<>> (Ioan 11, 50). Astfel s-a ajuns la condamnarea lui Iisus Hristos la moarte prin rastignire pe cruce, sub regele Iudeii Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare.

Invatatura Lui. Iisus Hristos a vorbit si a lucrat in numele, cu autoritatea si puterea lui Dumnezeu Tatal, a marturisit inaintea Apostolilor si a oamenilor misiunea Lui dumnezeiasca, a avut o viata morala de o curatie si inaltime unica si incomparabila. El a dat invaturi sublime in cuvinte, parabole si imagini de o simplitate, sinceritate, adincime, frumusete si intelepciune supranaturala. Invatatura Lui n-a fost depasita si nu poate fi depasita de nici una dintre religiile naturale ale lumii, sau de vreun alt sistem de gindire religios, ea fiind de origine dumnezeiasca, revelata.

Evanghelia, adica Vestea cea buna, propovaduita de Iisus Hristos este un mesaj religios si moral, nu social, politic sau economic. Prin invatatura Sa, Mantuitorul urmareste mintuirea omului, care inseamna curatirea si eliberarea lui de pacate, restaurarea firii umane, reinnoirea, sfintirea si indumnezeirea omului.

Ideea centrala a propovaduirii Mantuitorului este <>sau <> (Matei 3, 2; 4, 17; 10, 7; Marcu 1, 15). Aceasta imparatie este inteleasa ca o noua ordine religioasa si morala a lumii. Prin credinta intr-un singur Dumnezeu spiritual si nevazut, prin respectarea virtutilor morale si a poruncilor divine, omul poate dobindi multumirea si fericirea, chiar din timpul vietuirii pamaintesti, iar in viata de dincolo, mintuirea si fericirea vesnica. In imparatia cerurilor, vor intra toti cei ce cred in Iisus Hristos si in preceptele Lui, se renasc <> (Ioan 3, 5), se schimba sufleteste si traiesc o viata religioasa morala noua si curata.

Desi Iisus a predicat iudeilor, invatatura lui are caracter universal, fiind destinata intregii lumi. El insusi ne incredinteaza: <> (Matei 24, 14). Acest universalism religios, asa cum l-a vestit Mantuitorul, era o noua conceptie, ca si toate marile adevaruri revelate de El.

In noua religie, ideea existentei unui singur Dumnezeu spiritual, nevazut, inefabil si infinit este esentiala. Exista un singur Dumnezeu adevarat in trei persoane sau ipostasuri: Tatal, Fiul si Duhul Sfint, care formeaza Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Ideea de Dumnezeu este mult adincita prin invatatura lui Iisus Hristos si ea atinge cea mai inalta treapta a revelatiei divine.

Prin Fiul Sau, prin Domnul Iisus Hristos, care a imbracat chip de om, Dumnezeu Tatal S-a facut cunoscut oamenilor.

Iisus Hristos Si-a afirmat dumnezeirea Sa nu numai prin cuvintele si invatatura Sa, ci mai ales prin faptele, minunile si profetiile Sale. Minunea cea mai mare, care a confirmat ca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, este invierea Sa din morti. De asemenea, propriile Sale profetii confirma dumnezeirea Sa.

In invatatura crestina este implicata si conceptia despre om, antropologia, care sta in strinsa legatura cu conceptia despre Dumnezeu. Sfinta Scriptura invata ca omul a fost creat de Dumnezeu <> (Fac. 1, 27), ca implinire si desavirsire a intregii creatii. Chipul lui Dumnezeu din fiinta omului orienteaza omul spre indumnezeire, iar dreptii care traiesc viata curata si sfinta se fac <<>> (II Petru 1, 4). <<>> (I Ioan 3, 2).

In morala, Evanghelia lui Iisus Hristos aduce o innoire si un progres tot atit de mare. Principiul si temeiul raporturilor dintre oameni este iubirea, iar semenii nostri devin prin iubire fratii nostri.

Iubirea este cea mai mare porunca data de Iisus Hristos si cea mai mare realizare a vietii crestine: iubirea fata de Dumnezeu, ca Tatal ceresc al tuturor oamenilor, si iubirea de oameni ca fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri. <> (Matei 22, 37 - 39; Marcu 12, 29-31; Luca 10, 27).

Dupa marturia Sfintului Apostol Ioan, <Dumnezeu este iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintii>> (I Ioan 4, 7-8, 19).

Iisus Hristos a adus nu numai ideea de iubire a aproapelui nostru, ci a si dat pilda dumnezeiasca a unei vieti de iubire, bunatate, iertare si curatie sufleteasca, la care fiecare trebuie sa nazuiasca, spre desavirsirea sa.

Astfel, Iisus Hristos a unit strins credinta si fapta, religia si morala prin invataturile vietii predate prin viu grai. Prin conceptia Sa spiritualista, prin accentuarea nemuririi omului si a raspunderii lui inaintea lui Dumnezeu, prin curatirea si intensificarea sentimentului religios si moral, prin conceptia despre Dumnezeu si om, Iisus Hristos a ridicat considerabil sensul si valoarea religiei si a largit orizontul ei ca religie revelata, dumnezeiasca.

Iisus este preamarit de crestini, asteptat de evrei, si urat de catre islamisti, prin razboiul sfant.